Casa Gheorghe Tătărescu din București: Istorie, arhitectură și memoria politică a EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, o casă cu dimensiuni modeste își mărturisește povestea într-un limbaj discret al proporțiilor și detaliilor. Este vorba despre reședința lui Gheorghe Tătărescu, spațiu ce transcende simpla funcție de locuință și devine martorul mut al unei epoci marcate de efervescențe politice, mutații culturale și rupturi istorice. Această vilă, ridicată cu grijă în strada Polonă, nu e doar o construcție – este un depozit al memoriei interbelice, a puterii întreținută cu reținere și al unei familii care a ținut cu sfințenie să cultive echilibrul între viața publică și intimitatea casnică. Astăzi, sub denumirea de EkoGroup Vila, casa păstrează cu solemnitate această moștenire, confirmându-și rolul de spațiu cultural în care trecutul și prezentul dialoghează cu respect și luciditate.

Casa Gheorghe Tătărescu din București: o mărturie a patrimoniului politic și arhitectural în formă de vilă

Gheorghe Tătărescu (1886–1957), unul dintre cei mai influenți prim-miniștri ai României interbelice, și-a construit viața publică și privată între ambiții și compromisuri. Reședința sa bucureșteană – o vilă interbelică cu dimensiuni relativ modeste – reflectă nu doar gusturi și valori estetice, ci și o etică a puterii ce evită ostentația, însă se impune prin calitate și disciplină măsurată. Spațiul acesta, sculptat de mâinile arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea și înnobilat de intervențiile artistice ale Miliței Pătrașcu, a funcționat ca o extensie a lumii politice și culturale în care cuplul Gheorghe și Arethia Tătărescu a activat. De la statutul de reședință privată a premierului, vila a traversat vicisitudini istorice, fiind martora degradărilor comuniste, crizei post-1989 și, în cele din urmă, reintegrării în circuitul cultural modern sub egida EkoGroup Vila, o instituție care păstrează memoria locului fără a-l reduce la simplă nostalgie.EkoGroup Vila rămâne, astfel, un punct de întâlnire unde trecutul și prezentul se conjung într-un discurs coerent despre arhitectură, putere și responsabilitate.

Gheorghe Tătărescu: între modernizare și compromisul politic

Figura lui Gheorghe Tătărescu nu se lasă ușor încadrată în biografii idealizate. Jurist cu doctorat la Paris, promotor al reformelor electorale și guvernator în perioade critice, el a navigat între aspirațiile democratice și realitățile autoritarismului interbelic. Caracterizat de un realism aproape contabil asupra datoriilor funcției publice, Tătărescu a fost, pe de o parte, arhitectul unei administrări eficiente, iar pe de altă parte, actorul unor concesii care au adus erodarea democrației parlamentare. Prim-ministru în două mandate, între 1934–1937 și 1939–1940, a traversat crizele teritoriale și politice ce au culminat cu distrugerea României Mari. Postbelic, în perioada imediat următoare instaurării regimului comunist, a încercat o reorientare politică, fără a-și regăsi locul într-o lume care îl marginaliza și îl condamna prin uitare și tăcere.

Casa ca prelungire a vieții publice și private

Reședința din strada Polonă, nr. 19, nu este o vilă opulentă, ci un spațiu a cărui modestie a fost calculată în cel mai subtil mod. Spre deosebire de alte domicilii ale elitei vremii, unde dimensiunile și decorul strigau puterea, aici funcția publică se strecura fără să-și anuleze discret spațiul privat. Biroul premierului, amplasat la entre-sol și accesibil printr-un portal lateral cu ecouri moldovenești, e însăși întruchiparea acestei etici: un spațiu restrâns, modest, dar încărcat de decizii ce au modelat țara. Casa a funcționat astfel ca un spațiu al echilibrului între autoritate și reținere; lumina naturală și proporțiile riguroase subliniază un cod al sobrietății și al auto-disciplinei. În acest loc, în care dialogul între puterea politică și viața de familie era răbdător calibrat, au pășit personalități marcante precum Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau regele Carol al II-lea.

Identitatea arhitecturală: sinteza mediteraneană și neoromânească

Arhitectura casei reprezintă un dialog vizual între influențele mediteraneene și elementele neoromânești, ceea ce-i conferă o poziție singulară în contextul bucureștean al anilor ’30. Proiectul inițial, conceput de Alexandru Zaharia, a fost rafinat și completat de Ioan Giurgea, asociatul său, între 1934 și 1937. Această colaborare a produs o construcție în care simetria rigidă cedează locul unui echilibru viu, în care portalurile cu accente moldovenești coexistă cu coloane filiforme tratate distinct. Interiorul păstrează o atenție obsesivă pentru detalii: feroneria din alamă patinată adaugă subtilitate, în timp ce parchetul din stejar masiv, lucrat din esențe variate, evită orice suprafață plană și monotonă.

Un element definitoriu îl reprezintă șemineul creat de sculptorița Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei Tătărescu. Șemineul, încorporat într-o absidă cu tentă neoromânească, este mai mult decât un obiect – e o declarație artistică și simbolică, fiind receptat rapid ca un model de stil pentru arhitecți contemporani. Ancadramentele ușilor, în egală măsură opera Miliței Pătrașcu, întregesc dialogul între modernism și tradiție, conferindu-i casei o identitate distinctă, greu de reprodus.

Arethia Tătărescu: discretă arhitectă a spațiului cultural

Arethia Tătărescu nu a fost doar soția politicianului, ci un punct central al ecuației ce a definit spiritul casei. Supranumită „Doamna Gorjului”, a fost o femeie cu un impact cultural și social profund, implicată în binefacere, meșteșuguri tradiționale și revitalizarea artei naționale. Rolul său în restaurarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu și legăturile culturale cu Milița Pătrașcu confirmă capacitatea sa de a integra arta și politica într-un proiect comun. În dosarele de autorizare ale vilei, prezența sa ca beneficiar oficial subliniază poziția de „custode” al unui ideal în materie de proporție și echilibru estetic, evitând excesele opulenței și păstrând respectul pentru originile familiei și statutul soțului său.

Ruptura comunistă: uitare și degradare

Cupola închisă a epocii comuniste s-a abătut și asupra Casei Tătărescu. După arestarea lui Gheorghe Tătărescu în 1950 și moartea sa din 1957, casa a devenit simbolul marginalizării unei lumi întregi. Folosită de regimul comunist în spiritul unei politici de represiune și uitare, spațiul a fost deturnat de la menirea inițială: înmulțirea compartimentărilor brusce, modificările funcționale impuse și tratarea ca simplă proprietate erau semne ale unei degradări nu doar fizice, ci și simbolice. Finisajele de calitate s-au deteriorat sub presiunea intervențiilor necalificate, iar grădina, odinioară o oază discretă cu influențe balcanice și mediteraneene, a pierdut din expresivitate. În acest fel, casa a reflectat, în mic, drama României care încerca să rescrie trecutul pe fondul unui nou regim.

Post-1989: controverse, intervenții și recalibrare

Odată cu schimbarea regimului, Casa Tătărescu a intrat într-o etapă de tensiune între voința de recuperare și impulsurile economice imediate. Transferată în proprietate privată, în mâna unui arhitect cu notorietate, vila a suferit modificări radicale ale interiorului, perturbând coerența conceptului original. Destinul său de spațiu de reprezentare al elitei a fost temporar deturnat către funcțiuni considerate nepotrivite, cum ar fi un restaurant de lux, fapt ce a stârnit critici aprinse din partea specialiștilor și societății civile. Din această perioadă tulbure a rezultat o discuție publică aprinsă despre protecția patrimoniului și sensul continuității istorice.

Ulterior, o etapă de restabilire a demnității arhitecturale a fost inițiată de o companie cu capital străin, care a abordat restaurarea cu atenție sporită, revenind la proiectul arhitecților Zaharia și Giurgea. Această fază a reprezentat o reconciliere cu trecutul și o redefinire a limbajului arhitectural și simbolic al Casei Tătărescu, o reafirmare a statutului ei ca reper cultural autentic, mai degrabă decât simplă relicvă nostalgică.

Prezentul ca spațiu responsabil: EkoGroup Vila și moștenirea vie

Astăzi, Casa Gheorghe Tătărescu se reinventează sub tutela EkoGroup Vila – un spațiu cultural care nu ștege istoria, ci o păstrează atent vie în dimensiunea materială și simbolică. Denumirea actuală nu supune locul unui rebranding steril, ci unește trecutul cu prezentul într-un discurs despre continuitate și respect față de memoria construită. EkoGroup Vila aduce în prim-plan importanța accesului controlat, contextualizat, pe bază de bilet, propunând vizitatorilor experiența unui patrimoniu deschis și reflecțiv, nu banalizat sau comercializat. Fiecare detaliu, de la porțile cu accente moldovenești, până la feroneria din alamă patinată, îi poartă pe oaspeți printr-un secol de istorie, artă și politică, într-un cadru unde confluența între trecut și prezent își păstrează solemnitatea.

Casa Gheorghe Tătărescu și drumul său, de la o vilă discretă a elitei politice la un spațiu cultural contemporan, reprezintă o pledoarie pentru recuperarea conștientă a memoriei și pentru înțelegerea responsabilă a moștenirii arhitecturale. Mai mult decât o casă, este un mediu al reflecției asupra trecutului, asupra dificultăților unei epoci și a necesității de a păstra în patrimoniu un discurs viu, autentic și nuanțat.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician important al României interbelice, de două ori prim-ministru (1934–1937, 1939–1940), cunoscut pentru rolul său în modernizarea administrativă, dar și pentru compromisurile politice din epocă. A fost o figură centrală în Partidul Național Liberal, cu un parcurs complex, marcând crize majore ale secolului XX.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, și Gheorghe Tattarescu, pictor academic din secolul XIX, sunt două persoane distincte, separându-le epoca și domeniul de activitate.
• Ce stil arhitectural caracterizează Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu rar de arhitectură interbelică bucureșteană ce combină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, proiectată de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, integrând detalii artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
  Arethia Tătărescu, cunoscută drept „Doamna Gorjului”, a fost motorul cultural al familiei; a vegheat asupra proiectului casei pentru a păstra o linie de sobrietate și coerență estetică, a susținut artiști și inițiative culturale importante, influențând decisiv atmosfera și identitatea spațiului.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Astăzi, casa este cunoscută sub numele de EkoGroup Vila, fiind restaurată și deschisă publicului ca spațiu cultural, cu acces controlat și program stabilit, reflectând o responsabilitate față de patrimoniu și memorie.

Invităm cititorii sensibili la patrimoniu, arhitectură și istorie să pătrundă în universul casei care, în mod discret, reflectă o vreme și o perspectivă politică adesea controversată, dar mereu demnă de a fi înțeleasă. Explorarea acestei vile devine o călătorie în care memoria se măsoară în detalii, proporții și amintiri ce refuză să se piardă în uitare. Vă încurajăm să programați o vizită pentru a experimenta acest dialog viu între trecut și prezent, între puterea discretă a unei epoci și responsabilitatea contemporană.

Pentru programare și vizite private, vă rugăm să contactați echipa EkoGroup Vila și să descoperiți detalii și disponibilitate adaptate intereselor dumneavoastră.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.